Dintre factorii genetici antecedentele de miopie au o relevanta crescuta – un parinte miop creste riscul de miopie de 3 ori, iar daca ambii parinti au miopie riscul este de 6 ori mai mare si ne asteptam la un debut mai precoce si un risc mai mare de a dezvolta miopie mare. Conform studiilor mai recente, "cantitatea" de miopie din familie are o valoare predictiva mai puternica. Riscul genetic al erorii refractive a fost corelat cu inteligenta, atat la copil cat si la adult, si cu numarul de ani de educatie. Efectul miopiei parentale se datoreaza nu numai zestrei genetice, ci si mostenirii obiceiurilor si a nivelului de educatie, fiind dovedit ca parintii intelectuali au mai frecvent copii miopi.
Cresterea recenta a prevalentei miopiei este putin probabil sa fie determinata doar de factori genetici.
Desi la asiatici prevalenta miopiei este mai mare, nu exista date suficiente care sa arate diferente fundamentale in fondul genetic intre europeni si asistici. O metaanaliza a aratat o progresie mai mare cu 0.27D/an la copii asiatici de 9 ani, decat la copiii europeni de aceeasi varsta. Totusi, un studiu din Australia care compara copii albi europeni si copii est asiatici care traiesc in acelasi loc, a gasit progresii similare in cele 2 grupuri, dar mai mici decat la copii care traiesc in Asia de Est, sugerand ca diferentele de mediu pot influenta progresia miopiei. Aceasta constatare ne da mari sperante asupra posibilitatii noastre de a influenta aparitia miopiei prin informarea populatiei.
Cu cat miopia debuteaza mai precoce, cu atat creste riscul de a dezvolta miopie mare.
Cel mai important factor de risc este eroarea refractiva functie de varsta. O hipermetropie mai mica de 0.5 la un copil de de 6-7 ani este un factor de risc independent de istoricul familial si stilul de viata.
Esoforia la aproape mai mare decat cea la distanta si lagul acomodativ, care determina defocusare hipermetropica centrala si poate stimula cresterea ochiului, pot sa preceada aparitia miopiei, iar prezenta lor la un miop poate anunta o progresie mai rapida, dar si un raspuns mai bun la strategiile de control al miopiei.
댓글